Proiectul bursier „Ajută un copil să învețe!” inițiat acum 8 ani de către Rotary Club Botoșani si susținut în continuare de sponsori și parteneri, a creat posibilitatea acordării pentru anul școlar 2021-2022, a unui număr de minim 4 burse școlare “PROFESOR DOCTOR CONSTANTIN MANOLACHE“, în scopul sprijinirii elevilor din ciclul preuniversitar, de la unitățile școlare ale județului Botoșani. Sesiunea de strângere de fonduri pentru dezvoltarea fondului bursier e deschisă în continuare, sponsorii fiind invitați să contribuie pentru creșterea numărului de burse. Valoarea unei burse este de 6.000 lei/an și se va acorda conform Regulamentului, în baza unui concurs de dosare, urmărind identificarea, susţinerea, dezvoltarea şi promovarea talentelor, în ideea creării unor premise pentru lansarea lor spre studii superioare.
Atribuirea burselor de studii se va face în urma unui proces de evaluare a candidaților înscriși, lista bursierilor câstigători urmând a fi publicată, in a doua parte a lunii noiembrie 2021.
Regulamentul programului, criteriile de eligibilitate și conținutul dosarului de candidatură pot fi accesate aici regulamentul de acordare a burselor_2021-2022, , comunicat de presa_bursa prof. dr. Constantin Manolache_Rotary_oct 2021, precum și pe pagina de facebook a clubului: www.facebook.com/RotaryBotosani